Hungarian (formal)Română (România)English (United Kingdom)
  • An Image Slideshow
  • An Image Slideshow
  • An Image Slideshow

Fundaţia Comunitară a lansat programul de finanţare “Tineri pentru tineri” PDF Imprimare Email

mesagerul_de_covasnaFundaţia Comunitară Covasna a lansat marţi programul “Tineri pentru tineri“ prin intermediul căruia va finanţa o serie de proiecte de tineret.
Conducerea fundaţiei a menţionat că scopul programului este de a încuraja cooperarea tinerilor, de a-i determina să se implice în acţiuni sociale şi educative, dar şi de a contribui responsabilizarea şi dezvoltarea personalităţii şi cunoştinţelor acestora.

Practic, Fundaţia va pune la dispoziţia organizaţiilor, a şcolilor şi bisericilor un “fond de tineret“ în valoare de 12.000 de lei, din care va finanţa cele mai bune proiecte, inclusiv excursii tematice, cursuri, conferinţe şi activităţi sportive.
Cererile de finanţare trebuie depuse până pe 31 martie, iar fiecare proiect declarat eligibil va primi între 500 şi 1.500 de lei.
Banii oferiţi prin această linie de finanţare au fost adunaţi tot de tineri printr-o campanie derulată în perioada decembrie 2011 – februarie 2012, sub genericul “Eşti tânăr, fii activ”.
În acest scop, tinerii au apelat la sponsori, au vândut carduri poştale şi calendare şi au organizat şase evenimente, printre care serate muzicale, un carnaval pe gheaţă, un bal şi un program destinat copiilor.
Directorul executiv al fundaţiei, Bereczki Kinga, a declarat marţi pentru AGERPRES că programul “Eşti tânăr, fii activ” a fost conceput tocmai pentru a-i determina pe tinerii sub 24 de ani să se implice în viaţa comunităţii, să deprindă etapele realizării unui proiect şi modul de organizare a unei campanii de strângere de fonduri.
Fundaţia Comunitară Covasna a iniţiat în ultimii ani mai multe proiecte, printre care “Sănătate şi prosperitate”, “Fii motorul comunităţii tale”’, “Fii activ pentru Covasna“ şi “Carduri comunitare”.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES/

 


Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

 

 
 
Copyright © 2010-2011 - Háromszéki Közzösségi Alapítvány | Honlapkészítés Digital Studio