Napkapu szobor - Sepsiszentgyörgy

In ziua de 27 noiembrie a avut loc înaugurarea sculpturii „Poarta de soare” („Napkapu”) în Parcului Memorial ‘56 din Sfântu Gheorghe.
Sculptura face parte din Programul „Poarta de soare” („Napkapu”), un program de împădurire cu implicarea elevilor, proiect inițiat de Tulit Éva.

O operă de artă, semnată de artistul plastic Péter Alpár are proporțiile unui corp uman și, simbolic, este gestul când omul ridică mâna sus. În timp, sculptura va crește cu un element nou de bronz. Pe fiecare element va fi pusă o capsulă din ceramică pe care vor fi trecute numele celor care se vor implica în acest proiect. De fapt, sculptura atunci va fi gata când va fi amplasat ultimul element de bronz, peste opt ani. Deci sunt opt elemente în total, iar în paralel va crește și pădurea. Este foarte important acest element al participării copiilor și a implicării comunității locale. Sculptura, intitulată „Poarta de Soare”, stă chiar în fața liniei unde dimineața răsare soarele. Elementele de bronz vor forma, la final, un fel de cerc, care va fi un simbol solar și va semăna și cu o coroană a unui copac. ( Péter Alpár)

Sculptura a fost finanțată de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.
Mulțumim elevilor, părinților și pedagogilor pentru sprijinul acordat.

 

Cardul Comunitar este un card de fidelitate care pune accent pe dezvoltarea comunităţii locale.

Card Comunitar

Produs covăsnean / Firmă covăsneană

Marcă înregistrată

Investiții FCC în spațiul public ...

Investiții FCC

Fundatia HKA nu finanţează organizaţii sau instiţuţii afiliate cu membrii de board şi de conducere ...

Transparență

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor.

Programe FCC

hka logo© 2021 Fundația Comunitară Covasna
520014 Sf. Gheorghe str. Bisericii  1A
Tel.: +40 267 351 959

 

Megvalósult a Bethlen Gábor Alap Zrt. támogatásával.

Megvalósult a Magyar Kormány támogatásával - BGA Alap

Webdesign, dezvoltare:
Digital Studio